Psihoterapia este o profesie care te obligă, mai presus de orice, la o onestitate constantă față de propriile procese. În ultima perioadă, am observat cât de mult din impactul terapeutic depinde de capacitatea mea de a rămâne prezentă și clară, fără a lăsa propriile rezonanțe sau limite să umbrească experiența clientului.
Din acest motiv, am integrat supervizarea ca pe o constantă a practicii mele clinice.
Pentru mine, supervizarea este un act de responsabilitate. Este mecanismul prin care mă asigur că spațiul terapeutic rămâne un instrument curat, o oglindă etică și tehnică pentru cel din fața mea. Într-o abordare integrativă, a fi „în supervizare” înseamnă a accepta că niciun clinician nu este o insulă și că procesul vindecării necesită, în mod obligatoriu, o privire secundă, obiectivă.
Această etapă marchează maturizarea abordării mele: de la aplicarea tehnicilor, către cultivarea unei prezențe terapeutice mai atente și mai sigure.
Practica mea rămâne deschisă pentru cei care caută un spațiu de explorare, structurat pe aceste principii de rigoare și prezență.